ActualitateComunitateRegional

Scandal într-un centru comercial din Craiova. Un minor de 14 ani a fost reținut

Scandal într-un centru comercial din Craiova. Un minor de 14 ani a fost reținut

Un minor de 14 de ani, din Craiova, a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore, de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Băiatul a fost implicat într-un conflict care a avut loc într-un centru comercial din oraș. În timpul altercației minorul a pulverizat substanță iritant-lacrimogenă.

“La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 22.10, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 38 de ani, cu privire la faptul că în incinta unui centru comercial, din Craiova, este un conflict în desfăşurare.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în incinta centrului a izbucnit un conflict spontan între mai mulți adolescenți, în timpul căruia, minorul de 14 ani ar fi pulverizat substanță iritant-lacrimogenă.

În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cel în cauză a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, potrivit IPJ Dolj.

Comment here