ActualitateComunitateRegional

Femeie ucisă de un șofer care avea permisul suspendat

O femeie de 57 de ani din localitatea Giubega, județul Dolj, care circula pe carosabil în calitate de pieton a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Băilești. Din păcate, femeia a murit. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul avea are dreptul de a conduce vehicule suspendat.


“În ziua de 3 noiembrie a.c., ora 21.03, poliţiştii Secţiei 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Giubega.

La fața locului s-au deplasat polițiștii secției și polițiștii rutieri ai Poliției Municipiului Băilești care au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Băilești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 D, la intrarea în comuna Giubega, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat o femeie de 57 de ani, din Giubega, care s-ar fi deplasat pe carosabil, în calitate pieton.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, femeia a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a reieşit că tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetarile sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, potrivit IPJ Dolj.

Comment here