ActualitateComunitateRegional

Arme vândute ilegal pe internet. Peste 300 de percheziții în toată țara

Percheziții de amploare, în această dimineață, în mai multe județe din țară. Potrivit anchetatorilor, o firmă din străinătate ar fi comercializat online arme, care au fost livrate către persoane din România, prin firme de curierat, fără a fi declarate autorităţilor vamale. Descinderi au avut loc și în județul Olt. Polițiștii au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Radomirești, Potcoava și Strejești.

În urma perchezițiilor din județul Olt, oamenii legii au ridicat de la domiciliile celor percheziționați trei arme neletale cu țeavă lungă și o armă cu țeavă scurtă.

La nivel național au fost puse în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării. Acțiunea a fost organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

De asemenea, la această oră, au loc acțiuni de tip ,,RAZIE”, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.

Comment here