Urmărire pe străzile din comuna Brebeni, județul Olt. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă șoferul nu s-a conformat. Oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele luminoase și sonore în funcțiune. Au executat și 11 focuri de avertisment, cu armamentul din dotare.
La scurt timp, în localitatea Izvoarele, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
“La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, de 33 de ani, din municipiul Slatina, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar la controlul corporal fiind găsit asupra sa material vegetal, de culoare verde-olive.
Materialul vegetal-uscat, ridicat de către polițiști, urmează a fi înaintat împreună cu documentația întocmită unității competente cu continuarea cercetărilor. Tânărul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel DrugTest, rezultatele fiind negative”, potrivit IPJ Olt.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Comment here