Grav accident în această dimineață, pe DN 65, în afara localității Cârcea, din județul Dolj. Au fost implicate două mașini și un tir. Un bărbat, de 34 de ani, cetățean străin, în timp ce conducea un autoturism din direcția Craiova către Slatina, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune cu un tir. Din impact, tirul a acroșat un al doilea autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Craiova.
Trei persoane au ajuns la spital.
“La fața locului s-au deplasat și echipaje de prim ajutor din cadrul ISU Dolj și SAJ Dolj, cetățeanul străin, bărbatul de 59 de ani, dar și o femeie de 60 de ani, pasageră în autoturismul acestuia din urmă au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru ceilalti doi conducători auto urmând a le fi recoltate mostre biologice.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, potrivit IPJ Dolj.
Din cauza accidentului, traficul rutier pe DN 65, în afara localității Cârcea, sensul Craiova către Slatina s-a desfășurat alternativ.
Comment here