ActualitateComunitateRegional

A furat geanta unei femei și a ajuns în arest

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din județul Iași, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat.

“În fapt, în cursul zilei de 05 august a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie de 52 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în seara zilei de 04 august a.c., în timp ce se afla în incinta unei societății comerciale, persoane necunoscute ar fi pătruns în interior, de unde i-ar fi sustras geanta personală în care se aflau mai multe bunuri, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei.

În urma cercetărilor investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat un bărbat de 55 de ani din județul Iași, bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost condus la sediul unităţii pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, potrivit IPJ Dolj.

administrator Administrator
Sorry! The Author has not filled his profile.
×
administrator Administrator
Sorry! The Author has not filled his profile.

Comment here