Grav accident, noaptea trecută, în Mehedinți. Șoferul unui autotren a căzut cu tirul în Dunăre, după ce a rupt gardul de protecție al unui pod. A sărit în apă de la peste 20 de metri înălțime, iar la impactul cu apa s-a produs și o mică explozie. În acea zonă Dunărea are o adâncime de circa 16 m. Un polițist de frontieră, care locuia în zonă, a fugit imediat și a intervenit cu o barcă personală, pentru a-l căuta pe șofer. Din păcate, bărbatul în vârstă de 42 de ani din Arad a fost găsit decedat, abia în această dimineață. Tirul transporta cablaje auto, pe care șoferul le încărcase din Drobeta-Turnu Severin.
“Noaptea trecută, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care un autotren a căzut în Dunăre, în zona Viaductului Bahna, pe DN 6, între Dr. Tr. Severin și Orșova.
La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență 2 autospeciale de intervenție, o autoapecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambarcațiune pentru căutare -salvare, din cadrul Detașamentelor de pompieri Dr.Tr. Severin și Orșova.
Pentru căutarea și recuperarea posibilelor victime, a intervenit un echipaj de scafandri din cadrul ISU Caraș și ISU Mehedinți.
În această dimineață, în jurul orei 06.00, scafandrii au recuperat victima, un barbat în vârstă de aproximativ 42 de ani.
Misiunile de căutare a victimelor s-au încheiat după ce scafandrii s-au asigurat că în cabina autotrenului nu mai erau alte persoane”, potrivit ISU Mehedinți.
Operațiunea de scoatere a tirului din Dunăre este una extrem de dificilă, deoarece utilajele de mari dimensiuni nu pot ajunge în zonă, pe podul respectiv nu se poate cala macaraua.
sursă foto: DRDP Craiova
Comment here