ActualitateComunitateRegional

Reținut după ce s-a urcat beat și fără permis la volan

Un bărbat de 45 de ani din municipiul Craiova a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

“În fapt, în noaptea de 24 spre 25 mai a.c., bărbatul a fost depistat pe strada Brestei, la intersecția cu strada Fermierului, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Întrucât emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, pe care a refuzat-o, fiind condus la o unitate medicală unde a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, potrivit IPJ Dolj.

sursă foto: arhivă

administrator Administrator
Sorry! The Author has not filled his profile.
×
administrator Administrator
Sorry! The Author has not filled his profile.

Comment here