ActualitateComunitateRegional

Minor beat și drogat la volan, după ce a furat o mașină

Un minor de 16 ani din județul Ialomița a fost prins de polițiștii din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Râului, deși nu avea permis pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, adolescentul era beat și drogat.

“Întrucât emena halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării și cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, minorul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, potrivit IPJ Dolj.


În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta ar fi sustras autoturismul din municipiul Craiova și l-a condus până pe strada Râului, unde a fost depistat. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comment here