Craiovenii care locuiesc în cartierul Craiovița Nouă pot să folosească containerele îngropate.
“Rugăm craiovenii să folosească noile containere îngropate și să arunce deșeurile la noile platforme. Vechile containere metalice au fost ridicate. Acum, platformele sunt compuse din containere îngropate și, acolo unde este cazul, containere supraterane pentru deșeurile reciclabile.
Mulțumim tuturor pentru înțelegere, suport și colaborare! Ne cerem scuze pentru inconveniențele create de această schimbare. Cel mai important lucru este faptul că în acest moment, Municipiul Craiova are cea mai amplă infrastructură de colectare separată din țară. Nu ne rămâne decât să o folosim”, a spus Ana-Maria Predilă, purtător de cuvânt Iridex Group Salubrizare.
Începând de mâine, 11 mai 2023, echipele formate din angajați ai Iridex Group Salubrizare, ADI ECODOLJ și Primăria Municipiului Craiova vor începe deschiderea containerelor îngropate, retragerea containerelor metalice și mutarea containerelor supraterane, acolo unde este cazul, în zona George Enescu-bulevardul Titulescu.
Cum se colectează separat corect?
Puneți plasticul și metalul în containerul marcat de culoarea galben, hârtia și cartonul la culoarea albastru, deșeurile reziduale (adică resturile de mâncare) la culoarea negru, iar sticla la culoarea verde.
Respectați același cod de culori, indiferent de tipul de container (îngropat sau suprateran), pe care îl aveți în apropierea blocului.
“Deșeurile nu sunt gunoaie ci resursă importantă. Primul și cel mai important pas pentru a putea transforma deșeurile reciclabile în noi produse este colectarea separată.
Schimbarea pornește din fiecare casă. Ajutați-ne să ducem cât mai puține deșeuri la groapa de gunoi.
Pentru orice clarificări sau sesizarea unor probleme, angajații Iridex Group Salubrizare vă stau la dispoziție la numărul de telefon: 0251.979”, potrivit Iridex Group Salubrizare.
Comment here