ActualitateComunitateRegional

A furat dintr-o mașină parcată în fața locuinței, în Calafat

Un tânăr, de 20 ani, din municipiul Calafat, județul Dolj, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat a fost reținut, ieri, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat pentru 24 de ore, după ce a furat bunuri și bijuterii dintr-o mașină parcată în fața porții.

“În fapt, la data de 03 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din municipiul Calafat, cu privire la faptul că, în noaptea de 02/03 aprilie a.c., persoane necunoscute i-ar fi sustras un laptop și mai multe bijuterii dintr-un autoturism ce se afla parcat în faţa locuinţei.
În urma cercetărilor desfășurate de către poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Calafat a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Calafat, bănuit de comiterea faptei, laptopul sustras fiind recuperat și restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Judecătoriei Calafat în vederea luării unei măsuri preventive”, potrivit IPJ Dolj.

sursă foto: arhivă

Comment here