ActualitateComunitateRegional

Reținuți după ce au tâlhărit o femeie

Doi craioveni de 24 și 25 de ani au atacat o femeie în plină stradă și au furat suma de 400 de lei. Victima a sunat imediat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor, care în urma cercetărilor i-au identificat pe făptași.

“În fapt, unul dintre aceştia ar fi încercat să-i smulgă geanta femeii de pe umăr, aceasta opunând rezistenţă, din geantă căzând suma de 400 de de lei. Cel de-al doilea ar fi luat suma de bani căzută, moment în care femeia l-ar fi prins de geacă, iar acesta, pentru a-şi asigura scăparea a opus rezistenţă. Ulterior, cei doi reuşind să fugă cu banii într-o direcţie necunoscută”, potrivit IPJ Dolj.

Efective sporite de poliţişti au fost mobilizate, fiind desfăşurate activităţi investigativ-operative pentru identificarea şi prinderea celor doi.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei doi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, aceştia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Comment here