Actualitate

Doi morți în urma unui grav accident, în afara localității doljene Radovan

În accident a fost implicat un singur autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din Craiova. Alături de șofer se aflau părinții lui, un bărbat de 77 de ani și o femeie de 76 de ani. Ambii au murit, în urma impactului. Din primele informații, șoferul ar fi adormit la volan, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un pod. Mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile. Traficul în zonă s-a desfășurat alternativ.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, în eveniment a fost implicat un singur autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, care, în condiții ce urmează a fi stabilite, a părăsit partea carosabilă întrând în coliziune cu un pod”, potrivit IPJ Dolj.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din cuplă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

administrator Administrator
Sorry! The Author has not filled his profile.
×
administrator Administrator
Sorry! The Author has not filled his profile.

Comment here