Actualitate

Accident pe centura ocolitoare a Caracalului. O femeie de 73 de ani a fost rănită

În accident au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Una dintre mașini a fost condusă de o femeie de 31 de ani, iar cealaltă de un tânăr, în vârstă de 20 de ani.

„În urma coliziunii, o altă femeie, în vârstă de 73 de ani, pasageră a autoturismului condus de femeia, de 31 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Municipal Caracal”, potrivit IPJ Olt.

Șoferii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comment here