Tânărul de 23 de ani, din comuna doljeană Caraula, a circulat cu viteză record, pe strada Calea Severinului, din Craiova. Șoferul avea 108 km/h când a fost depistat de oamenii legii. S-a urcat la volan beat și drogat. Polițiștii i-au făcut semn să oprească. Tânărul nu s-a conformat.
Oamenii legii au pornit în urmărirea lui cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 1 km, unde pe o alee adiacentă, șoferul a oprit mașina și a încercat să fugă de polițiști. „Cel în cauză a fost somat verbal de polițiști să se oprească, nu s-a conformat, fapt pentru care polițiștii au efectuat un foc de avertisment în plan vertical, ulterior reușindu-se prinderea și imobilizarea conducătorului auto, care a fost condus la sediul poliției pentru cercetări”, potrivit IPJ Dolj.
A fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu aparatul drugtest care a indicat un rezultat pozitiv, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
Comment here