Pompierii ISU Olt s-au luptat cu flăcările aproximativ șapte ore. Au intervenit peste 30 de pompieri, militari și civili, cu peste cinci autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială pentru intervenție la înălțime, două autospeciale pentru primă intervenție și două cisterne cu capacitatea de 20.000 de litri.
„Echipaje din cadrul Gărzii Stoenești, Detașamentului Caracal și Gărzii Vișina, cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Rusănești, Giuvărăști și Izbiceni, au intervenit noaptea trecută, în comuna Rusănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Școala Gimnazială Nr. 1”, potrivit ISU Olt.
Ore întregi s-au chinuit salvatorii să stingă focul.
„Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ șapte ore. În urma incendiului au ars aproximativ 400 de metri pătrați de acoperiș și s-au deteriorat tavanele pe circa 300 de metri pătrați”, a mai precizat sursa citată.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la centrala termică.
Comment here