Actualitate

Mașină răsturnată în Olt. Șofer fără permis

Accidentul s-a produs între localitățile Găneasa și Piatra-Olt. Un tânăr de 30 de ani s-a urcat la volan, deși nu avea permis. S-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile, iar apoi a plecat de la fața locului. Polițiștii au mai găsit doar autoturismul, care nu mai avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

„Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul aparține unui bărbat, în vârstă de 30 de ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În continuarea verificărilor, bărbatul, de 30 de ani, este bănuit că ar fi condus autoturismul pe Drumul Național 65 – European 574, din direcția Balș către Găneasa, iar după sensul giratoriu din localitatea Piatra-Olt, acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile, fiind produse doar pagube materiale”, potrivit IPJ Olt.

Polițiștii fac în continuare cercetări. A fost  deschis un dosar penal pentru conducere fără permis de conducere.

 

 

Comment here