Bărbatul de 59 de ani a murit în timpul serviciului. Descoperirea a fost făcută de colegii săi, la schimbul de tură. Agentul de pază lucra la firma care deține clădirea în care funcționează mai multe centre comerciale din Slatina, printre care și Altex.
Bărbatul a intrat în serviciu la ora 21:00 și ar fi trebuit să termine la ora 9:00. Ieri, până să ajungă la muncă, a simțit că are dureri în piept, de la inimă. Este posibil ca bărbatul să fi suferit un infarct. Colegii paznicului au găsit pe birou mai multe medicamente de inimă. Bărbatul efectua serviciul în camera de monitorizare video, sisteme de incendiu și efracție.
„În această dimineață, în jurul orei 09:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un angajat al unei firme de pază, ce efectua serviciul la o societate comercială, din municipiul Slatina, a fost găsit decedat.La fața locului, s-a deplasat o echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina pentru efectuarea de cercetări.Trupul bărbatului, în vârstă de 59 de ani, a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. La fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai ITM Olt. Polițistii efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în munca și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, potrivit IPJ Olt.
Cauza exactă a morții va fi stabilită de către Medicina Legală, în urma necropsiei, însă nu sunt suspiciuni cu privire la deces.
Comment here